nu știu nimic despre muzică
n-am reușit niciodată să încânt audiența
îi plictisea mereu altcineva storcându-le ochii ca pe niște lămâi învechite
pleoapele căscau, ploaia intra în sală ca într-un efect de 4d

ne-am săturat și-așa cu toții
așteptând ceva de la scaunele gândite cu picioarele pe pământ
o să înțelegem vreodată că scena e ca o masă unde se servește
mereu altceva

acel cineva
poartă mereu o notă după el
ca un einstein cântând relativitatea la lumina becului
uite cum îmbătrânește chopin și degetele lui nu mai ajung la mi/de/jos
tristesse devine întunecoasă oamenii încep să râdă
crezând din nou în glume proaste

biletele atârnă ca niște scame
miroase a cozonac
o haină de pianist acoperă solemn jumătate de reflector
pe ușa din culise scrie "ți-ai uitat
trandafirii bă"